Evenimente desfășurate
12 iulie 2021 – Workshop “SCOP – Școală, Comunitate, Oportunitate, Participare”
În data de 12.07.2021 a fost organizat workshop-ul pentru diseminarea, transferul și valorificarea bunelor practici dezvoltate în cadrul proiectului „SCOP – Școală, Comunitate, Oportunitate, Participare” – ID 108327.
Work-shop-ul a fost organizat la Centru Cultural Ion Vinea din Giurgiu și la acesta au participat 51 de persoane.
În cadrul work-shop-ului au fost abordate următoarele teme:
- Prezentarea comparativa a situațiilor pre-implementare și post-implementare precum și a metodologiei educaționale utilizate în cadrul proiectului ce va fi distribuită participanților;
- Prezentarea principalelor bariere ce se opun integrării sau reintegrării în sistemul educațional de masă al copiilor care nu sunt înscriși la școală al celor care au părăsit timpuriu școala precum și prezentarea soluțiilor ce pot fi adresate în vederea reducerii și prevenirii riscului de abandon școlar;
- Prezentarea principalelor direcții de acțiune ce vor fi abordate în perioada post-implementare în vederea asigurării sustenabilității măsurilor implementate în cadrul proiectului și asigurării valorificării și scalării la nivel regional a rezultatelor obținute
- Prezentarea principalelor recomandări de bune practici și a principiilor ce pot fi transpuse în replicarea modelului educațional de succes în alte unități de învățământ din regiune.
08 februarie 2019 – INFORMARE CAMPANIE DE INFORMARE ȘI CONSTIENTIZARE PRIVIND EDUCATIA
Fondul Social European
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Axa Prioritară 6 – „Educație și competențe”
Obiective Specifice (O.S.) 6.2, 6.3, 6.4.
Titlul proiectului:SCOP – Scoală, Comunitate, Oportunitate, Participare
Contract: POCU/74/6/18/108327
Pentru a contribui la sporirea gradul de constientizare cu privire la importanta educatie, s-au organizat la nivel local, în comunitățile Vedea și Gogoșari, campanii de promovare a participarii parentale la ingrijirea si educatia timpurie a copilului, constientizare locala privind importanta educatiei in dezvoltarea copiilor, promovarea non discriminarii, depasirea prejudecatilor, toleranta sociala, religioasa si etnica și promovarea interculturalității, in randul cadrelor didactice, parintilor, care s-au finalizat prin organizarea unei întâlniri comune, în data de 08.02.2019, la Centrul Cultural Ion Vinea din Giurgiu.
Astfel în cadrul întâlnirii au fost prezentate și dezbatute următoarele puncte:
- Prezentarea proiectului SCOP Școala, Comunitate, Oportunitate, Participare” (POCU/74/6/18 ID 108327);
- Scopul desfășurării campaniilor la nivel local;
- Rolul parteneriatului dintre autorităţile publice şi organizaţiile ne-guvernamentale la nivel local, în dezvoltarea comunitară și în domeniul educaţiei;
- Modalitati de informare, constientizare privind educatia in randul beneficiarilor de la nivel local .
La finalul întâlnirii a fost organizată și o sesiune de întrebări, comentarii, dezbateri
La această intalnire au fost prezente 30 persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale, cadre didactice, reprezentanți ai CCD Giurgiu etc.
24 noiembrie 2017- Spectacol “Copii pentru Copii!”
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 47 înscriși în proiectul „Art Club Intercultural” au prezentat pe data de 24 noiembrie, la sala „Gloria”, lucrările și momentele artistice realizate în cadrul proiectului inițiat de Asociația pentru Incluziune Socială „Proetnica” și finanțat de Primăria Sectorului 3 din fonduri nerambursabile.
Copiii au adus pe scenă dansuri rrome, românești și moderne, o scenetă de teatru, momente muzicale și un recital de poezii. Invitații au putut admira și lucrări plastice cuprinse într-o expoziție de pictură. Toate momentele și lucrările au fost pregătite de cei mici în cadrul unor art cluburi de muzică, pictură, teatru și lectură, desfășurate pe toată durata proiectului.
„Art Club Intercultural” a promovat prin metode de educație non-formală egalitatea de șanse și diversitatea culturală în Școala nr. 47 și comunitatea formată în jurul acesteia, cu populație semnificativă de rromi. În cadrul proiectului s-au înființat patru art-cluburi de muzică, pictură, teatru și lectură, cu activități săptămânale derulate în perioada septembrie-noiembrie.
La clubul de muzică elevii au invatat noțiunile de bază în canto și au pregătit un program artistic cu piese atât în limba română, cât și rromani. Copiii înscriși la cursurile de teatru forum au exersat sub îndrumarea unor actori mijloacele de expresie, improvizația scenică, tehnicile de vorbire și au invatat sa construiasca o scenetă cu tematică anti-discriminare. Lucrările realizate la art-clubul de pictură au fost prezentate într-o expoziție cu tematică interculturală, iar experiența lecturii le-a fost de folos elevilor pentru pregatirea programului de poezii.
De asemenea, pentru cadrele didactice s-au organizat patru workshop-uri de instruire în educație non-formală și interculturalitate. Cadrele didactice au fost îndrumate să aplice aceste concepte în activitățile zilnice de la clasă.
Prin aceste art-cluburi și workshop-uri s-a avut în vedere facilitarea accesului la cultură a aproximativ 80 de elevi și 150 de membri ai comunității din zona Faur-Republica.
De asemenea, s-a dorit creșterea în rândul elevilor a stimei de sine, a capacității de socializare și a gândirii creative. Un alt obiectiv al proiectului a fost promovarea multiculturalismului și a educației interculturale.
16 noiembrie 2017 – Ziua Toleranţei şi Diversităţii.
În data de 16 noiembrie 2017 am sărbatorit alături de elevi, parinti si cadre didactice din zona Faur Republica, Ziua Tolerantei si Diversitatii.
Ziua internațională a toleranței este marcată anual, la 16 noiembrie, pentru a îndemna omenirea la înțelegere și respect reciproc, dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violență și ură si discriminare.
În esență toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Astfel, cu ocazia acestei zile, pe scena Cinematografului Gloria, am prezentat un spectacol care a cuprins mai multe momente de dans, muzicale etc:
• doua momente muzicale (mozaic si jazz rromano) sustinute de Raducanu Band;
• doua momente de dansuri traditionale rrome sustinute de catre elevii Scolii Gimnaziale nr.55;
• o parada a costumelor tradiţionale rrome sustinuta de catre elevii Scolii Gimnaziale nr.55;;
• un moment de muzică tradițională romă sustinut de catre elevii Scolii Gimnaziale nr.47;
• un moment de dans traditional romanesc din zona Moldovei sustinut de trupa de dans Junii din Voluntari;
• un recital la vioara sustinut de Costache Alberto, elev in clasa a V-a;
• un moment muzical – Ploaia sustinut de catre eleva Feraru Ana Maria;
• un moment de dans indian in stil Bollywood sustinut de trupa de dans SAPNA din Voluntari;
• un moment muzical – Read all about it, sustinut de catre eleva Birla Bianca;
• o expozitie a lucrărilor de creaţie literară şi plastică ale elevilor participanţi la concursurile organizate în cadrul proiectului din cele cinci scoli partenere: Scoala Gimnaziala nr.47, Scoala Gimnaziala nr.55, Scoala Gimnaziala nr.67, Scoala Gimnaziala nr.78 si Scoala Gimnaziala Mexic;
De asemenea in cadrul acestui spectacol s-au acordat diplome si premii participanţilor la activităţile proiectului.
Multumim pentru suportul acordat in organizarea acestui eveniment: Primariei Sectorului 3, Administratiei Cinematografului Gloria, Sponsorului S.C. DACRIS IMPEX S.R.L., Raducanu Band, Scolii Gimnaziale nr.55, Scolii Gimnaziale nr.47, Scolii Gimnaziale nr.67; Scolii Gimnaziale nr.78, Scolii Gimnaziale Mexic, Casei de Cultura Voluntari, coordonatorilor momentelor realizate de elevi: Cristina Musat, Laurentiu Florian Burtan, Diana Theodora Danilov si tuturor elevilor participanti la activitati.
Acest eveniment a fost organizat in cadrul proiectului Prodivers, cultura si Traditie romani in educatie, finantat de catre Primaria sectorului 3
Concursuri desfasurate
In cadrul proiectului “Prodivers- cultura si traditie rromani in educatie” implementat de Asociatia Proetnica, s-au desfasurat doua concursuri tematice pentru elevii celor cinci scoli partenere: Scoala Gimnaziala nr.55, Scoala Gimnaziala nr.47, Scoala Gimnaziala nr.67, Scoala Gimnaziala nr.78, Scoala Gimnaziala nr. 67 si Scopala Gimnaziala Mexic.
Concursul de eseu”Lumea in care mi-ar placea sa locuiesc”.
În cadrul acestui concurs 50 de elevi din cele cinci școli partenere au transmis, până pe data de 27 octombrie 2017, cate un eseu de o pagina A4 cu titlul ”Lumea in care mi-ar placea sa locuiesc”.
Lucrările elevilor au fost colectate de fiecare şcoală în parte şi predate pană pe data de 27 octombrie 2017 iar jurizarea lucrărilor s-a făcut de către un juriu format din reprezentanți ai Asociației Proetnica și ai școlilor partener, în data de 31 octombrie 2017.
Concursul s-a finalizat prin acordarea premilului I, II, III, a 3 menţiuni şi a 3 premii speciale, cele mai interesante creaţii, selectate de către juriu.
Premierea participanţilor la concurs s-a desfășurat într-un cadrul festiv, în data de 16 noiembrie 2017 la Cinematograful Gloria, str.Bucovina, nr.6, începând cu orele 15:00.
Concursul de creatii plastice “Eroul preferat al cărților citite”
În cadrul acestui concurs 30 de elevi din cele cinci școli partenere au transmis, până pe data de 27 octombrie 2017, cate o lucrare plastică ce prezintă personaje preferate din cartile citite alaturi de motivatia alegerii personajului.
Lucrările elevilor au fost colectate de fiecare şcoală în parte şi predate pană pe data de 27 octombrie 2017 iar jurizarea lucrărilor s-a făcut de către un juriu format din reprezentanți ai Asociației Proetnica și ai școlilor partener, în data de 31 octombrie 2017.
Concursul s-a finalizat prin acordarea premilului I, II, III, a 3 menţiuni şi a 3 premii speciale, cele mai interesante creaţii, selectate de către juriu.
Premierea participanţilor la concurs s-a desfășurat într-un cadrul festiv, în data de 16 noiembrie 2017 la Cinematograful Gloria, str.Bucovina, nr.6, începând cu orele 15:00.
17 noiembrie 2017 – Work-shop proiect Art Club Intercultural
In data de 17 noiembrie 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a organizat in cadrul proiectului Art Club Intercultural, ultimul work-shop destinat cadrelor didactice din Scoala Gimnaziala nr.47. Acest work-shop a fost sustinut de doamna Marcela Calineci si a avut ca tema: “Exemplificare teme interculturale/ diversitate pentru activitătile de zi cu zi. Jocuri de rol, proiectare activități”.
27 octombrie 2017 – Work-shop proiect Art Club Intercultural
In data de 27 octombrie 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a organizat in cadrul proiectului Art Club Intercultural, al treilea work-shop destinat cadrelor didactice din Scoala Gimnaziala nr.47. Acest work-shop a fost sustinut de doamna Carmen Riureanu si a avut ca tema:Tehnici de mobilizare şi motivare a elevilor la activitaţi.
Obiectiv work-shop-ului a fost însuşirea competenţelor şi aptitudinilor specifice mobilizarii si motivarii elevilor la activitati şi însuşirea de competenţe şi aptitudini a aplicării conceptelor de diversitate, interculturalitate/ multiculturalitate, toleranţă, nediscriminare, al acceptării de şanse egale pentru toţi acestora în cadrul activităţilor de zi cu zi
13 octombrie 2017 – Work-shop proiect Art Club Intercultural
In data de 13 octombrie 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a organizat in cadrul proiectului Art Club Intercultural, primul work-shop destinat cadrelor didactice din Scoala Gimnaziala nr.47. Acest work-shop a fost sustinut de doamna Magdalena Balica si a avut ca tema: „Stima de sine, incredere in sine, exemplificare activitati practice interculturale”.
9 octombrie 2017- Comemorarea victimelor Holocaustului in Romania
Pe data de 9 octombrie 2017 Asociatia Proetnica alaturi de elevi, parinti si cadre didactice, din zona Faur Republica a organizat un eveniment in vederea comemorarii victimelor Holocaustului din Romania din rândul evreilor, rromilor și al altor categorii.
Pe langa lectorii si formatorii care au tinut prelegeri cu privire la aceasta tema elevii din cele cinci scoli, coordonati de catre profesorii de istorie au pregatit o expozitie cu machete ale Holocaustului.
Evenimentul a avut loc in cadrul proiectului “Prodivers- cultura si traditie rromani in educatie” iar gazda acestuia a fost Scoala Gimnaziala Mexic din Bucuresti.
Workshop proiect Art Club Intercultural
In data de 29 septembrie 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a organizat in cadrul proiectului Art Club Intercultural, primul work-shop destinat cadrelor didactice din Scoala Gimnaziala nr.47. Acest work-shop a fost sustinut de doamna Carmen Riureanu si a avut ca tema: “Definiţii ale educaţiei: formală/şcolară, informală/cursuri, nonformală/familială, stradă etc. Metode de comunicare în educație”
Obiectivul work-shopului a fost însuşirea competenţelor şi aptitudinilor specifice unei educaţii interculturale în vederea respectării conceptului de diversitate, interculturalitate/ multiculturalitate, toleranţă, nediscriminare, al acceptării de şanse egale pentru toţi şi însuşirea de competenţe şi aptitudini a aplicării acestora în cadrul activităţilor de zi cu zi.
15 septembrie 2017„Obiceiuri din strabuni”.
Pe data de 15 septembrie 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a organizat, in cadrul proiectului Prodivers – educatie si cultura rromani in educatie, finantat de Primaria Sectorului 3, pentru elevii, parintii si cadrele didactice din zona Faur – Republica evenimentul „Obiceiuri din strabuni”.
Gazda acestui eveniment a fost Școala Gimnazială Mexic, situată în str. 1 Decembrie 1918, nr.34.
Toate activitatile realizate in cadrul evenimentului cu participantii au avut um caracter educativ non-formal si au vizat promovarea importanței identității culturale și a cunoașterii obiceiurilor și tradițiilor din folclorul popular al diferitelor popoare/ etnii, aspecte legate de istoria, obiceiurile si tradiţiile rromilor.
31 august 2017 “Ziua Nediscriminarii in Romania”.
Pe data de 31 august 2017, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica a marcat, prin intermediul unui seminar, alaturi de elevi, parinti si cadre didactice din zona Faur – Republica, “Ziua Nediscriminarii in Romania”.
In cadrul seminarului s-au prezentat si promovat, programele şi demersurile destinate şcolarizării rromilor, elemente de identitate, măsurile legislative în vigoare şi punerea lor în aplicare în sistemul educaţional, etc.
Deasemenea, elevii, parintii si cadrele didactice au participat la jocuri educationale care au avut ca scop:
– promovarea empatiei fata de cei care sunt diferiți;
– constientizarea efectelor stereotipurilor, discriminarii/ intelegerea posibilelor consecințe ale discriminarii;
– creșterea gradului de conștientizare cu privire la inegalitatea oportunităților în societate;
Eveniment proiect ‘’Dialogul intercultural – facilitator educațional pentru tinerii profesioniști”
În perioada 28-30 octombrie 2016, Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica, a desfasurat proiectul ‘’Dialogul intercultural – facilitator educațional pentru tinerii profesioniști” sprijinit financiar de catre Departamentul pentru Relații Interetnice, din cadrul Guvernului României.
În cadrul proiectului 56 de elevi si 12 cadre didactice din cadrul Liceului pedagogic ‘’Nicolae Cartojan’’ din municipiul Giurgiu au participat la opt sesiuni de cursuri si workshopuri în vederea însușirii competențelor și aptitudinilor specifice unei educații interculturale, a respectării conceptului de diversitate, interculturalitate/multiculturalitate, toleranță, nediscriminare, a acceptării de șanse egale pentru toți și a insușirii de competențe și aptitudini pentru aplicarea acestora în cadrul activităților de zi cu zi.
Temele abordate în cadrul cursurilor de formare cu cadrele didactice au vizat diverse modalități de mobilizare și motivare a elevilor la activități,metode de comunicare în educație și exemplificare a acestora pentru activitățile interculturale ce pot fi realizate în clasă,prezentarea conceptelor de interculturalitate, multiculturalism, stereotip, prejudecată, discriminare, rasism, precum și exerciții referitoare la caracteristicile culturilor romă și românească, elemente de cultură, limbă și istorie romă cu prezentarea contribuției romilor la patrimoniul național și mondial.
În cadrul work-shopurilor cu elevii, au fost prezentate tipurile de educație (formală/informală/ non-formală etc), au fost exersate diverse jocuri de rol punându-se accent pe ințelegerea importanței stimei de sine (pozitive și negative) și a consecințelor acesteia în plan cognitiv, emoțional și comportamental, prezentarea tuturor conceptelor teoretice fiind insoțită de exemplificarea practică a acestora prin intermediul jocurilor de rol, proiectării activităților și a lucrului in echipă. Tot in cadrul work-shopurilor au fost prezentate filme documentare despre istoria de cinci secole de robie a romilor dar și despre Holocaustul romilor și deportarea acestora in Transnistria în anul 1942.
Evenimente proiect „Educatia interculturala printre elevi – facilitator pentru deschiderea catre alte culturi”
Asociatia pentru Incluziune Sociala Proetnica, in parteneriat cu Scoala Gimnaziala Draghici Davila Gaujani, Asociatia Datini, Educatie, Cultura Gaujani si Scoala Gimnaziala Apostol Arsache, Vedea, a implementat proiectul “Educatia interculturala printre elevi – facilitator pentru deschiderea catre alte culturi”, proiect finantat de DEPARTAMENTULUI PENTRU RELAŢII INTERETNICE (DRI).
În cadrul acestui proiect în perioada 28-30 iulie 2016, 6 cadre didactice, care s-au oferit in mod voluntar sa sustina activitatile cu elevii, au participat la un curs de formare. Pe parcursul cursului de formare acestia au invatat cum sa valorifice conceptul de diversitate si interculturalitate in activitatile scolare de zi cu zi si sa puna in practica un set comun de activitati interculturale ce au fost testate unitar in cadrul a două scoli de vara, din localitatile Gaujani si Vedea, jud. Giurgiu.
Astfel în cadrul proiectului, 100 de elevi din cele 2 comunitati cu populatie de peste 10% rromi, Gaujani si Vedea, jud. Giurgiu, au participat in luna august 2016, la activitati cu caracter intercultural, in spiritul acceptarii de sanse egale pentru toti si combaterii stereotipurilor referitoare la identitatea etnica rroma, astfel:
- 5 august 2016: activităţi care au avut ca scop autocunoasterea si dezvoltarea stimei de sine.
- 12 august 2016, s-au desfasurat activitatile cu tema EU SI CEILALTI. Toate activitaile desfasurate in aceasta zi au avut ca scop consolidarea comunicarii in grup si acceptarea diversitatii grupului.
- 19 august 2016, s-au desfăşurat activitati interculturale cu tema NE JUCAM/ACTIONAM IMPREUNA. Toate activitaile desfasurate in aceasta zi au avut ca scop acceptarea si valorizarea diversitatii oamenilor, valorizarea unicitatii porturilor traditionale specifice mai multor culturi/popoare/etnii;
- 26 august 2016, activitpăţi pe tema “Ne gandim la viitor (ce am invatat)”…
Proiect Elevii au talent in Galbinasi
Asociatia pentru incluziune Proetnica, s-a implicat in luna mai 2016, la initiativa Asociației Ajută o Mamă, ca partener in cadrul unui proiect dedicat copiilor din comunitatile Fundeni, Galbinasi si Plataresti, proveniți din familii dezorganizate sau aflați în situații de risc. Scopul proiectului a fost de a stimula educația și de a susține familiile care se confruntă cu diferite probleme sociale.
Astfel, Asociatia Proetnica s-a implicat in organizarea spectacolului “Copiii au talent in Galbinasi”, ce a a avut loc in data de 28 mai 2016. Pentru acest spectacol, copiii au pregatit diferite momente artistice, menite să le valorifice talentele.
Pentru mai multe detalii puteti accesa urmatoarele link-uri:
http://romaniabreakingnews.ro/tag/asociatia-ajuta-o-mama/








































